Această rânduială liturgică ne-a adus înainte pilda celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie, chemându-ne la priveghere și pregătire duhovnicească în așteptarea Mirelui Hristos.
Preasfințitul Nichifor a subliniat, în cuvântul său de învățătură, câteva adevăruri esențiale despre mântuire, suferință și credință:
Dacă, dintr-o singură palmă nedreaptă, Domnul ar fi căzut și ar fi murit o moarte mai puțin dureroasă, lucrarea mântuirii ar fi fost îndeplinită deplin. Ar fi fost o moarte nedreaptă, primită pentru noi, dar lucrarea mântuirii ar fi fost împlinită.
Domnul a ales cea mai dureroasă moarte din acel timp, plină de batjocură, plină de îndoială pentru ucenici, pentru cei apropiați, plină de sfâșiere în inima mamei Sale. A ales-o ca să ne arate să nu ne fie frică, să ne încredințăm, precum El Însuși S-a încredințat Adevărului lui Dumnezeu până la capăt. Pentru că din acest capăt, din ceea ce pare zdroabă pentru lumea aceasta, Dumnezeu odrăslește înviere.Săptămâna Patimilor este săptămâna în care înțelegem această credință asumată până la capăt, în întunericul, zdroaba și minciuna acestei lumi.
Când toate se clatină, și în acel timp cei care trebuiau să fie povățuitori ai oamenilor — cărturarii și fariseii — împovărau pe oameni și-i rătăceau, când întunericul părea de nepătruns, Domnul lucra înviere în viața lui Lazăr.
În fața văduvei din Nain, în fața lui Iair, lucra înviere, arătându-Și nu doar empatia, nu doar dragostea, ci și puterea dumnezeiască asupra vieții și asupra morții.
De aceea, să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău înseamnă să-L iubești și atunci când nu înțelegi cum lucrează Dumnezeu în viața ta și de ce lucrează așa. De ce îngăduie Dumnezeu în lume și nedreptate, și fărădelege, și ispită, și durere? De ce îngăduie Dumnezeu ca trecerea noastră să fie atât de încercată, atât de trudnică uneori? Și în noi înșine, atâta rătăcire, atâta întuneric, atâtea gânduri care ne sfâșie, atâția „oare?” care sfarmă inima noastră.
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a face un pariu până la capătul vieții, pe care îl urmărim cu atenție, și în clipele mărunte ale vieții, și în clipele de criză ale vieții, ca de fiecare dată să ne adâncim și să ne descoperim credința, precum Iov și-a descoperit-o: adâncă și statornică.
Deniile sunt slujbe de dimineață care se săvârșesc în seara zilei precedente, ca o formă de priveghere prelungită a zilei”, a explicat Preasfinția Sa, arătând totodată că „prin aceste rânduieli liturgice din Săptămâna Mare, Biserica ne îndeamnă să retrăim cu inimă înfrântă și cu duh smerit ultimele zile ale vieții pământești a Mântuitorului – prinderea, judecarea, răstignirea și îngroparea Sa.
